Franturi de Everest cu Adrian Fako

„Sus pe Everest, la peste 8000 de m este un loc numit „Valea Curcubeului”- si nu datorita culorilor rasaritului si a privelistilor, care iti taie rasuflarea deasupra lumii, ci datorita multitudinii de culori a costumelor de puf ale mortilor cazuti langa poteca, ce au pierdut lupta cu muntele si cu ei insisi”- asa isi incepe Adrian povestea despre expeditia recenta pe Everest.

Se prezinta simplu Adi si un zambet larg i se asterne pe fata, asa cum Soarele surprinde culmile stancoase ale muntilor, pe care ii urca impreuna cu prietenul lui, Tibi. In urma cu 2 ani a inceput pregatirile si acum 2 luni a pornit sa urce pe cel mai inalt varf al Planetei, pe Everest. Nici temperatura de -35 grade, nici mortii intalniti pe marginea potecilor nu l-au facut sa renunte. Everestul a curmat, de-a lungul timpului 230 de vieti, care s-au oprit acolo pentru cateva minute sa se odihneasca si au ramas pentru o eternitate.

„Tot antrenamentul, toata pregatirea si toate experientele de dinainte nu ma puteau pregati pentru cimitirul in aer liber, aflat acolo sus la mii de m altitudine. La 8000 de m frica de moarte, de a fi singur si neajutorat te imbie doar sa-ti numeri pasii, respiratiile, presiunea de oxigen din butelii si sa urci…sa te indrepti cu stoicism spre varf. Acolo nu poti planifica nimic complet in avans, pentru ca muntele e Stapanul care decide la cate incercari te supune. Nu-ti ramane decat sa crezi in tine si sa incerci sa te autodepasesti”, spune Adi pe-un ton cald si prietenos. Nerabdarea si curiozitatea il tineau in forma. Foarte obosit, si simtind frigul acut, a incercat tot ce a fost posibil pentru ca stia ca e tot mai aproape de visul lui. Recunoaste ca a fost incercarea vietii lui, dar nu a renuntat. A urcat mii de m zi si noapte pentru a atinge „Acoperisul Lumii”, pentru ca acolo, spune el, „viata are un gust diferit”.

I-au lipsit 200 de m pana la cel mai inalt versant, insa a ales viata, in schimbul varfului. Oxigenul din butelie nu i-ar fi ajuns sa sa urce si sa coboare de pe varf, iar o alta butelie de oxigen o folosea deja partenerul sau, Tibi, care a avut probleme cu masca lui.

“Cat de frumos e sa poti avea taria sa lupti pentru visele tale. Atunci cand nu mai poti lupta cu visele tale, sa ai taria sa lupti cu tine insuti. Asa ajungi sa alegi viata, nu varful. Caci varful ramane acolo…”

Soarele isi asterne razele pe crestele dantelate, iar gandurile lui Adi aluneca la cei pe care i-a lasat acasa. E o lupta pe care o duce cu el insusi, pe care o castiga de fiecare data, fiindca orice incercare il face mai puternic si-l ajuta sa cucereasca iar si iar propriul Everest. A purtat Romania in gand si-n suflet, iar preparatele traditionale romanesti i-au dat forta si incredere sa-si continue drumul si sa-si traiasca visul.

Povestea alpinismului pentru el a inceput pe cand avea doar 4 ani si impreuna cu bunicul lui isi dorea sa ajunga pe varful Bucegilor. Mai tarziu, in liceu, profesorul de geografie i-a insufletit pasiunea pentru munte printr-o expeditie in masivul Rodnei. De atunci si pana azi potecile l-au urcat pe cele mai inalte culmi ale Planetei. Pentru el „muntele e complex, nu complicat”, e prietenul lui, ce-l ocroteste ca un parinte ce-i incununeaza munca, efortul si dorinta.

Deschizator de drumuri a lasat o amprenta pe Everest si a scris o pagina importanta in istoria propriei vieti. Insotit de gandurile lui Adrian isi urmeaza drumul spre alte culmi, spre INFINIT, pentru ca doar el isi impune LIMITELE…

Multumim Adi, pentru ca ne-ai dat acces la paginile scrise de tine chiar pe Everest.

Multumim pentru incredere!

Echipa Garajul de PR